Dacă nu mi-a zis nimeni, îmi zic singur: bien revenue, sau welcome back, cum se mai spune. Cine încă nu ştie, săptămîna trecută l-am făcut pe prostu şi când am vrut să actualizez nişte fişiere am facut o mică greşeală. Am uitat să indic ce director să şterg, deaceea implicit a nimerit la bătaie directorul părinte, adică root. Are you sure you want to delete 18 Files and 13 Directories? YESS!!! Au fost şterse toate site-urile de pe server. Pentru prima dată în viaţă mi-a căzut mandibula pe masă, când peste căteva secunde mi-am dat seama ce-am făcut. BAAACK!!! Unde-i BAAACK??? Nu-i back.
- Da poate este backup, l-am întrebat disperat pe îngerul de pe umărul drept?
- La baza de date este, iar la fişiere nu-i, mi-a răspuns zâmbind diavolul de pe umărul stâng.
- La ce bun mie backup la bază, dacă ea oricum a rămas întreagă? S-au şters doar fişierele.
- Relaxează-te şi gîndeşte ce de făcut, însfîrşit a scos un sunet şi îngeraşul.
- Nu uita că peste 35 de minute ai o întîlnire cu clientul, căruia trebuie să-i prezinţi proiectul, cel care deja nu mai este, iar zise diavolul.
- Taaaaaci! Le am local. Fişierele. Combin repede fişierele de pe local cu baza de pe server şi…
- Subdomeniile! :) Trebuie să le creezi din nou, că ai şters şi directoriile în care se parchează acestea, iar actualizarea lor necesită ceva timp.
- Se vor actualiza în timp ce voi fi pe drum spre client!
Cu mîinile tremurate de stres, am încărcat din nou fişierele pe server şi am pornit la întîlnire. “Va lucra sau nu va lucra?”, era întrebarea care nu-mi dădea pace tot drumul. Nu am întîrziat aproape deloc, iar cu două minute înainte de a da ochii cu măria sa clientul, am reuşit să introduc în telefon adresa site-ului şi să apăs “Go!”.
- MERGE!! I-am zis arătînd limba celui de pe umărul stîng.
A mers totul ok. Şi celelalte site-uri la fel am reuşit să le restabilesc din fişierele locale. Mai puţină baftă am avut cu însăşi acest blog. A trebuit să caut de peste tot imaginile care lipseau din ultimele articole, dar am făcut-o şi pe asta. Acum am restabilit aproape totul, bucurîndu-mă că pot din nou aici să scriu, iar voi să citiţi prostologiile mele şi să-mi ziceţi bien revenue ;).
intr’adevar prostologii ……dar oricum Bien revenue!!! )))
ei, credca, ai invatat ceva din toate astea :) Bien revenue! :)
Daaaaa, uneori se intimpla asha ca ne creem probleme cu mina noastra shi cind ne reuseste sa le rezolvam suntem asha de fericitzi .Chiar daca aceasta este nostim ,o facem. Eu sincer m-am pus pe ginduri cind mi-ai zis ” bazaconia ” pe care o facusei …Dar cel mai bine e atunci cind totul se termina k bine :), koom e shi cazul tau , asha k BIEN REVENU !!! Congratulations !!! Ma bucur pt tine ;)